Cristi Borcea a comentat decizia Comisiei de Soluționare a Litigiilor, care îi acordă clubului Dinamo posibilitatea de a încasa suma de un milion de euro ca urmare a transferului lui Ilie Iordache la AEKÂ Atena. Oficialul dinamovist spune că Pandurii trebuie să plătească, pentru că această clauză este stipulată în contractul dintre cele două părți.
"Este un contract între două cluburi, 500 de mii pentru 50%. Dacă jucătorul devine liber de contract, Pandurii trebuie să plătească 1 milion. E cât se poate de clar, așa scrie în contract. Există o clauză de transfer și o clauză dacă devine liber. Așa este peste tot în lume, peste tot există astfel de clauze, și la Barcelona, și la Real Madrid. Știu că e o perioadă grea, o să discut cu domnul Condescu, vedem cum ne înțelegem. Contractul e contract, dar noi suntem dispuși să negociem: ne dau o parte din bani și în contul restului din sumă să ne dea jucători la schimb", a spus Cristian Borcea la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER